Accidentul a avut loc astăzi în jurul orelor 14.15. Polițiştii din Caransebeș au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Nicolae Bălcescu din localitate, a avut loc un accident de circulație.
În urma cercetărilor poliţiştilor se pare că un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Caransebeș, care se deplasa dinspre Gară înspre centrul orașului, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism condus regulamentar de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, în care se mai aflau încă două persoane, o femeie de 41 de ani și un băiat de 13 ani, toți trei din Lugoj, județul Timiș.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, fiind înregistrate rezultate negative (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat).
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor patru persoane aflate în cele două autoturisme, acestea fiind transportate la Spitalul Municipal Caransebeș pentru investigații medicale.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.