CJ Timiș a așteptă ca Guvernul să-i cedeze un teren de la Chișoda, care în momentul de față este al Ministerului Afacerilor Interne și care nu îl mai folosește. Acolo, reprezentanții CJT vor să construiască o nouă clinică de psihiatrie
„Am solicitat trecerea în proprietate, din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Afacerilor Interne, în domeniul public al județului Timiș. E important acest proiect, pentru că, în momentul în care vom obține acel teren de la MAI, să demarăm realizarea unei noi clinici de psihiatrie, care aparține de Spitalul Județean. Este un teren de aproximativ un hectar și am făcut aceste demersuri în urma adresei primite de la IPJ Timiș, pentru că ei ne-au pus la dispoziție imobile care nu mai prezintă interes în desfășurarea activității lor. Cred că se pretează acea locație pentru clina de psihiatrie, ținând că este mult spațiu verde și putem face un spital la nivelul secolului XXI. Pentru a demara acest proiect este obligatoriu să obținem o hotărâre de Guvern pentru transferul de proprietate”, explică președintele CJ Timiș, Călin Dobra.
În momentul de față Consiliul Județean Timiș plătește chirie pentru imobilul de pe strada Iancu Văcărescu de 7.000 de euro pe lună.