FOTO: Istanbul – un oraş pe două continente

0
924

Istanbul

Locul unde se întâlnesc două continente: Europa şi Asia, dar şi două istorii şi culturi: cea grecească iar mai apoi cea turcească – acesta este fascinantul Istanbul (sau Constantinopole, sau Byzantium), un oraş cosmopolit, punct de întâlnire al Apusului cu Orientul.

Istanbul (Small)

La sârşitul lunii aprilie, când înfloresc lalelele, Istanbulul se transformă într-un oraş al florilor, al aromelor de primăvară orientală, al culorilor neasemuite. Perioadă tocmai potrivită pentru o escapadă de neuitat în care să vizităm cele mai impresionante monumente ale civilizaţiilor ce şi-au pus amprenta asupra acestui incredibil oraş, dar să ne şi bucurăm de superbul Festival al Lalelelor. Agenţia de turism Ultramarin a pregătit un city-break de neuitat la Istanbul în perioada 23 – 26 aprilie, cu zbor din Belgrad şi însoţitor de grup documentat.

istanbul-2 (Small)

În prima zi a excursiei se ajunge la Istanbul în jurul prânzului, aşa că rămâne întreaga după-amiază pentru o primă impresie despre oraş: se va face o plimbare cu însoţitorul de grup la Marele Bazar care atrage turiști din toata lumea și sute de mii de vizitatori pe zi si unde puteți descoperi comercianți de antichități, bijutieri, tăbăcari sau vânzători de covoare.Marele Bazar sau Bazarul Vechi e o construcţie uluitoare, un labirint de alei acoperite, prin care se înşiruie peste 4000 de magazine – un orăşel în miniatură, făcut numai din prăvălii. Acestea sunt grupate în funcţie de profilul lor: magazinele de bijuterii într-o anumită zonă a bazarului, magazinele de covoare în alta, argintăria la un loc, mătăsurile, dulciurile, pielăria, încălţămintea – toate au zone bine delimitate. Nu mai rămâne decât să negociaţi cu vânzătorii, pentru care târguiala e un aspect obligatoriu al comerţului, indiferent cât de mare sau de micăeste valoarea achizţiei.

 Istanbul3 (Small)

În cea de a doua zi, se va vizita Moscheea Albastră, aflată faţă în faţă cu Catedrala Sfânta Sofia. Frumoasa Moschee a fost construită între anii 1609 – 1616, în timpul domniei sultanului Ahmed I, în stilul islamic, clasic otoman şi este una dintre cele mai impresionante monumente din lume. Aceasta este unica moschee din Turcia construită cu şase miniarete. În centrul curţii interioare, există o fântână pentru abluţiune care este învăluită de şase coloane de marmură. Interiorul moscheei este invadat de lumina venită de la cele 260 de ferestre.  Datorită plăcilor albastre ce decorează pereţii interiori, moscheea este cunoscută drept Moscheea Albastra. A fost nevoie de 21 043 de plăci pentru decorarea interiorului.
Catedrala Sf. Sofia, una dintre cele mai mari minuni ale arhitecturii, a fost construită în forma sa actuală în anul 536 de Împăratul Iustinian şi este recunoscută mondial drept una dintre cele mai mari şi impresionante clădiri din lume.

 istanbul4 (Small)

Agenţia de turism Ultramarin vă recomandă ca în ziua a treia să nu rataţi o croazieră pe Bosfor. Se vavizita Spice Bazaar (Egyptian Bazaar) – bazarul de mirodenii: aerul de aici este plin de arome ispititoare ale diverselor condimente  – scorțișoară, chimen, șofran, mentă, cimbru etc. Aici veţi găsi numeroase magazine unde se vând condimente, fructe, legume, flori sau delicii turcești. În continuare veţi face o excursie tradiţională cu barca de-a lungul ţărmului unde puteţi admira o multitudine de vile din lemn, palate de marmură, cetăţi şi mici sate de pescari.  Veţi trece pe lângă magnificul Palat Dolmabahce şi apoi pe lângă parcurile și pavilioanele imperiale ale palatului Yildiz. Mai jos de primul pod al Bosforului se trece pe lângă localitatea Ortakoy, unde în zona de coastă sunt înşirate galerii de arta moderne, magazine de cadouri, baruri, restaurante şi piaţa de vechituri de duminică.

istanbul6 (Small)

După prânz se va vizita Palatul Topkapi (simbol al Imperiului Otoman), care se află între Cornul de Aur şi Marea Marmara, oferind o panoramă superbă asupra Strâmtorii Bosfor. Apoi se va face o oprire pentru vizitarea Moscheii Suleymaniye, construită de către Suleyman Magnificul, între anii 1550-1589. Opţional puteţi participa la o seară turcească cu cinăşi spectacol tradiţional.

istanbulmoschee (Small)

O excursie unică, de neratat, o excursie ca o briză caldă de primăvară, în care Agenţia de turism Ultramarin vă invită cu drag. Detaliile acestei călătorii le găsiţi aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.