Taverna Racilor, restaurantul scump din Timişoara, închis pentru mizerie şi probleme cu actele

0
40

Mizerie și 300 de kilograme de pește și fructe de mare ținute în condiții improprii au găsit comisarii de la Protecția Consumatorului la Taverna Racilor din Timișoara. În plus, localul nu avea nici autorizație de funcționare de la primărie.

„SC Nedsea SRL – Restaurant Taverna Racilor punct de lucru Iulius Mall Timisoara, control operativ. Abateri: operatorul economic funcţionează autorizat ONRC si DSVSA pentru obiectul de activitate Restaurant, fără a avea autorizaţie din partea Primăriei Municipiului Timişoara, fiind prezentat un document înregistrat de solicitare obţinere acord pentru desfăşurarea exerciţiilor comerciale”, au transmis reprezentanţi de la Protecţia Consumatorului Timişoara.

Comisarii au găsit mai multe nereguli: materiile prime (peşte, fructe de mare) 271 kg depistate în spaţiile de depozitare, păstrare; spaţii frigorifice şi congelator lipsite de elemente de identificare-caracterizare, unele în afara datei limită de consum respectiv 13.09.2023, 15.09.2023; nu se respectă vecinătăţile în spaţiile de depozitare, ouăle nu erau curăţate şi dezinfectare corespunzător, prezentand urme biologice.

De asemenea, întreg spaţiul de preparare, servire și depozitare era igienizat necorespunzător (insalubru). Tavanul depozitului prezenta infiltraţii de umezeală şi porţiuni lipsă.

În urma controlului a fost dată o amendă de 15.000 de lei şi un avertisment. De asemenea, a fost dispusă măsura opririi temporare a serviciilor, până la remediere şi oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea de la consumul uman al produselor neconforme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.