Fundaţia „Pentru Voi” sărbătorește pentru al șaselea an consecutiv Săptămâna Naţională a Voluntariatului. Astfel, mâine, orele11:00-14:00, beneficiarii centrelor de zi “Împreună”, “Tacsi” şi “Orizonturi Noi” împreună cu voluntarii şi pedagogii fundaţiei vor fi puşi în mişcare pe ritmuri de Zumba.
Vineri, intre orele 14:00-16:00 va fi organizat “Meciul Prieteniei”: beneficiarii şi voluntarii din programul “Un prieten pentru tine”, vor juca fotbal pe terenul pus la dispoziţie gratuit de Clubul Helios Sport.
Cei patru componenţi ai Echipei de karate a Fundaţiei “Pentru Voi”, Ghizela Ghereben, Gabrian Adrian, Geanina Gendelon şi Maria Martinec vor participa la primul Campionat Naţional de Karate pentru persoane cu dizabilităţi, care se va desfăşura la Reghin. Tinerii sportivi vor fi îndrumaţi de Florin Boca, sensei cu centura neagră, 6 dani şi membru al Federaţiei Române de Karate.
Sfârşitul lunii mai, va aduce cu siguranţă medalii Fundaţiei „Pentru Voi” care de 18 ani participă la Jocurile Naţionale şi Internaţionale Special Olympics. Astfel, în 29 mai – 1 iunie delegaţia fundaţiei, formată din Ghizela Ghereben, Nicoleta Nicolici, Laurenţiu Munteanu şi Adrian Moldovan, va participa la Jocurile Naţionale SO de la Tg. Mureş, pregătindu-se astfel pentru Jocurile Mondiale Special Olympics, unde vor participa în perioada 25 iulie – 2 august 2015 la Los Angeles. „Fundaţia Pentru Voi este un promotor al mişcării pentru cei 200 de adulţi cu dizabilităţi intelectuale, care beneficiază de serviciile noastre. Organizăm activităţi sportive şi încurajăm participarea beneficiarilor noştri la competiţii sportive, pentru că ne dorim să imbunătăţim starea de sănătate a beneficiarilor noştri şi să le dezvoltăm abilităţile şi stima de sine”, spune Laila Onu, director executiv al Fundatiei “Pentru Voi”.