FC Barcelona a câştigat, sâmbătă, pentru a 27-a oară Cupa Spaniei, după ce a învins în finală, pe Camp Nou, cu scorul de 3-1, echipa Athletic Bilbao. Primul gol al partidei este demn de orice generic sportiv si arata de ce Messi este si acum cel mai bun fotbalist din lume!
Golurile învingătorilor au fost marcate de Messi ’20, ’74 şi Neymar ’36. Pentru Athletic Bilbao a înscris Williams, în minutul 80.
FC Barcelona se impusese ultima dată în Cupa Spaniei în 2012, iar primul său astfel de trofeu datează din 1910.
În 2015, FC Barcelona a câştigat şi campionatul Spaniei si va juca sambata viitoare finala Ligii Campionilor contra altei echipe europene ce a reusit dubla in acest sezon, Juventus Torino.