Simularea la Bac continuă cu proba la alegere a profilului

0
65

Simularea examenului naţional de Bacalaureat continuă miercuri cu proba scrisă la alegere a profilului sau specializării, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Luni a fost programată proba scrisă de Limba şi literatura română, iar marţi proba scrisă obligatorie a profilului. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe data de 7 martie proba scrisă de Limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi comunicate pe 15 martie.

Simularea examenului naţional de Bacalaureat din anul şcolar 2023 – 2024 este organizată în peste 1.320 de unităţi de învăţământ şi va implica participarea a peste 146.000 de elevi, estimează Ministerul Educaţiei.

Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

În Timiş sunt înscriţi puţin peste 4000 de elevi la Simulare.