Două autoturisme au fost implicate într-un accident miercuri dimineață, 15 ianuarie, la ieșire din Măurenii. Trei persoane au ajuns la spital.
„În această dimineață, pe DN 58B, la ieșire din Măureni, spre Timișoara, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme, care circulau în direcția Timișoara și au intrat în coliziune față-spate unul cu celălalt”, transmite IPJ Caraș-Severin.
Unul din autoturisme era condus de o femeie de 29 de ani și celălalt de un bărbat de 38 de ani. Conform primelor informații, atât șoferița, o pasageră, respectiv copilul femeii aflate la volan au fost transportate la spital pentru investigați medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatele din dotare rezultatele fiind negative. Traficul a fost afectat.
Foto: DRDP Timișoara