Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp în localitatea Sibișel, comuna Beriu, județul Hunedoara. Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un pieton, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani.
În urma impactului puternic, victima a suferit răni grave, incompatibile cu viața, iar echipajele de intervenție au fost nevoite să declare decesul la fața locului.
Șoferul a fost transportat la spital
La volanul autoturismului se afla un tânăr de aproximativ 23 de ani, singur în vehicul la momentul accidentului. Deși nu a fost nevoie de descarcerare, acesta a suferit răni și a fost transportat de urgență la spital cu o ambulanță SAJ pentru îngrijiri medicale.
Intervenție rapidă a echipajelor de urgență
La locul accidentului au intervenit pompierii din Orăștie, echipajele medicale și poliția, care urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii tragediei.
Oamenii legii efectuează cercetări pentru a determina dacă accidentul a fost cauzat de viteză excesivă, condițiile meteo sau alte factori care ar fi putut contribui la pierderea controlului asupra autoturismului.
Autoritățile fac apel la prudență în trafic și respectarea regulilor de circulație pentru a evita astfel de tragedii.