Polițiștii locali din Timișoara, performanță remarcabilă la competiția ”Team-Up and Run”

0
54

Polițiștii locali din Timișoara au demonstrat încă o dată că forța, rezistența și spiritul de echipă sunt ingrediente esențiale în munca lor, participând cu succes la evenimentul sportiv organizat de ”Alergotura” – ”Team-Up and Run”, desfășurat la Iulius Town.

În cadrul acestei competiții, participanții au avut ocazia să își testeze condiția fizică printr-o serie de probe de alergare și exerciții fizice solicitante, care au inclus urcarea și coborârea scărilor, alergare, dar și exerciții de forță și abilități sportive în sală. La startul competiției s-au aliniat 18 echipe, atât masculine, cât și feminine sau mixte, iar Poliția Locală Timișoara, reprezentată de Țimbălaru Ștefan, Cimponeriu Călin și Mihăilescu Adrian, a reușit să se califice în finala de ștafetă masculin.

Cu multă determinare și dovedind o ambiție remarcabilă, echipa Poliției Locale Timișoara a înfruntat probele dificile și a încheiat competiția pe un loc respectabil – locul patru. Acest rezultat subliniază nu doar profesionalismul echipei, dar și faptul că sportul este o pasiune sănătoasă, pe care polițiștii locali o integrează în stilul lor de viață.

Felicităm întreaga echipă pentru perseverența și dedicarea de care au dat dovadă și le urăm mult succes în continuare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.