Premiu important pentru Editura Universității de Vest din Timișoara, la Colocviul Editurilor de Literatură Actuală Română

0
21

Universitatea de Vest din Timișoara anunță cu mândrie că Editura UVT a fost desemnată cea mai bună editură în cadrul Colocviului Editurilor de Literatură Actuală Română (C.E.L.A.R.), ediția a II-a, pentru contribuția sa remarcabilă la susținerea și promovarea literaturii române contemporane.

Decizia a fost luată de un juriu alcătuit din nume sonore ale culturii românești: Varujan Vosganian, Nicolae Prelipceanu, Gabriel Chifu, Liviu Capșa, Cristian Pătrășconiu și Theodor Zăvălaș. Evenimentul a reunit edituri de prestigiu precum Cartea Românească, Junimea, Neuma, Ararat și Zorio.

Organizat de Uniunea Scriitorilor din România, Primăria Oltenița și Direcția de Cultură Oltenița, colocviul a fost găzduit de sala de spectacole a Direcției de Cultură din Oltenița, cu sprijin financiar din partea Ministerului Culturii și Primăriei Oltenița.

Despre Editura UVT:

Înființată în 2001, Editura Universității de Vest din Timișoara este astăzi una dintre cele mai respectate edituri universitare din România. Cu un profil academic bine conturat, E-UVT sprijină cercetarea științifică de calitate, atât în cadrul UVT, cât și în alte spații academice.

Procesul editorial al editurii presupune o selecție riguroasă prin peer-review, garantând astfel standarde ridicate pentru volumele publicate.

În portofoliul său, E-UVT însumează peste 1.500 de titluri din domenii diverse precum: antropologie, etnologie, filologie, filosofie, fizică, matematică, psihologie, sociologie, studii culturale, științe ale comunicării, științe ale educației, științe economice, științe politice, teologie și traductologie.