Chivorchian şi Ostaficiuc, condamnaţi în dosarul privind echipa Poli Timişoara

0
185

Gheorghe Chivorchian, fostul preşedinte al clubului de fotbal Poli Timişoara, şi Constantin Ostaficiuc, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, au fost condamnaţi la închisoare în dosarul finanţării grupării Poli Timişoara de către CJ, potrivit unei decizii pronunţate de Tribunalul Timiş.

Gheorghe Chivorchian, fost preşedinte al Politehnicii Timişoara şi fost secretar general al Federaţiei Române de Fotbal, a primit o condamnare de 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Totodată, Chivorchian trebuie să plătească 5.050.000 lei, în cuantumul unor despăgubiri civile către partea civilă Consiliul Judeţean Timiş.

Constantin Ostaficiuc, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, a fost condamnat de către Tribunalul Timiş la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată.

Totodată, Ostaficiuc a primit o interdicţie de exercitare a drepturilor pentru o perioadă de trei ani după ispăşirea pedepsei, drepturi de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice. El trebuie să plătească 9.950.000 de lei drept despăgubiri către Consiliul Judeţean Timiş.

Au mai primit sentinţe Ion Negrei (3 ani şi 6 luni de închisoare şi pedeapsa complementară) şi Liviu Ioan Roşca (3 ani de închisoare şi pedeapsa complementară), care aveau funcţii de conducere la FC Politehnica Timişoara SA, ei fiind găsiţi vinovaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Sentinţa a fost pronunţată de Tribunalul Timiş în data de 30 decembrie 2016, nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Potrivit rechizitoriului DNA, Constantin Ostaficiuc, profitând de funcţia sa şi contrar prevederilor legale, a aprobat şi dispus, în perioada 2008-2011, alocarea şi plata, cu sprijinul celorlalţi inculpaţi, din bugetul judeţului Timiş, a sumei de 9.950.000 lei către S.C. Politehnica Timişoara S.A., în condiţiile în care finanţarea structurilor sportive de drept privat din bugetele publice era limitată la entităţile fără scop lucrativ, în condiţiile în care S.C. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest S.A, devenită ulterior S.C. Politehnica Timişoara SA, era organizată ca societate pe acţiuni.

De asemenea, Ostaficiuc a iniţiat procedurile de obţinere şi apoi a avizat favorabil o hotărâre a Consiliului Judeţean Timiş, în baza căreia, în aprilie 2008, s-a semnat protocolul de colaborare între Consiliul Judeţean Timiş şi S.C. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest S.A. (societate condusă la acea vreme de Marian Iancu), având ca obiect susţinerea echipei de fotbal, invocând ca şi considerent social necesitatea realizării proiectului de ridicare a nivelului performanţei sportive şi asigurarea condiţiilor de accedere şi participare la competiţiile de club UEFA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.