<
Acasă ACASA Dezvoltator imobiliar din Iași, arestat pentru înșelăciune

Dezvoltator imobiliar din Iași, arestat pentru înșelăciune

0
1

Un dezvoltator imobiliar din Iași, acuzat de vânzarea repetată a acelorași apartamente mai multor persoane, a fost arestat preventiv. Decizia a fost pronunțată miercuri seara de Tribunalul Iași.

Acesta este cercetat pentru înșelăciune în formă continuată, având la activ 27 de acte materiale, și participație improprie la înșelăciune, în alte cinci acte materiale.

Instanța a decis arestarea preventivă, însă hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată.

Ștefan Adrian Popescu jr., de 33 de ani, a fost reținut marți pentru 24 de ore, după ce a fost audiat la Serviciul de Investigații Criminale Iași.

Prejudiciul estimat în acest caz se ridică la aproximativ șapte milioane de euro.

Poliția a efectuat marți cinci percheziții domiciliare în Iași, coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. În perioada 2023-2026, unele unități locative dintr-un imobil au fost vândute de mai multe ori către diferite persoane fizice sau juridice.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe probe materiale relevante pentru anchetă.